Testimoniale

Ca să mă întorc la începuturi, ar trebui să mă opresc la anul 2006.
Atunci am trecut prin experiența primei laparoscopii, o chistectomie ovariană unilaterală. Mi-amintesc și acum, cu amar, cum chirurgul care s-a ocupat de cazul meu mi-a spus în treacăt că a extirpat și un focar de endometrioză. Au urmat controale ginecologice la Iași, respectate cu sfințenie. Totul era în regulă.

Consulturile se desfășurau de fiecare dată după același tipic, câteva întrebări turuite la care trebuia să răspund cu da sau nu iar la fiecare încercare de-a mea de sta efectiv de vorbă cu doctorul, aveam frustranta senzație că fac un monolog.

„ Ovarele sunt curate, colul nu are răni, testul Papanicolau e bun, ne vedem peste șase luni.” Totul era în regulă.

Anul 2017 a fost unul extrem de tumultos pentru mine. Din toate punctele de vedere. Se petreceau atât de multe schimbări iar pe toate le trăiam într-o totală desincronizare și dizarmonie cu mine însămi. Am renunțat la job, am plecat din țară. Nu mă regăseam nicăieri.

Primele simptome care au dat semnalul de alarmă au apărut în aprile 2018. Imposibilitate de a urina, picior stâng umflat peste noapte, balonări mari, dureri atroce lombare. Mă aflam în Irlanda, soțul se speriase și el de violența și debutul brusc al simptomelor, astfel încât mă programase imediat la un medic generalist.

Am primit niște diuretice și recomandarea de a face cât de curând o ecografie renală. Dintr-o bună intuiție, nu am luat decât o singură pastilă, simțeam că-mi fac și mai rău.
Odată sosită în țară, a început lunga și obositoarea călătorie spre un diagnostic. De la piatră la rinichi ajunsesem să fiu suspectă de boală demielinizantă, o afecțiune a creierului!! E lesne de imaginat stresul, îngrijorarea familiei, banii cheltuiți inclusiv pe un RMN cerebral.
Cum toate se prezentau bine în aceste direcții, am ajuns și la controlul ginecologic, la o clinică importantă din Iași.

“Ovarele au chisturi, sunt vraiște. Uterul e deformat, e praf, îl scoatem! Nu mai are niciun sens să-l păstrăm!”
Alt șoc, altă pregătire psihică. Alte ecografii, a doua opinie medicală.
„Nu scoatem niciun uter, luăm Orgametril pentru trei luni, dacă nu reducem dimensiunea chisturilor, te programez pentru laparoscopie.” Se întâmpla in iulie, 2018.
Între timp, au fost luni de coșmar, cu constipație severă, dureri debilitante, insomnii, mii de gânduri.

Mi-amintesc perfect ziua în care eram pe stradă și am simțit brusc niște înțepături agresive în zona pelvină de parcă cineva mă înjughia în repetate rânduri. Mi s-a întunecat privirea, am transpirat abundent, durerea îmi gâtuia fiecare încercare de a respira. Simțeam că mă prăbușesc. M-am târât până la prima bancă, durerea îmi sfâșia corpul ca un curent electric. Nu știam ce să fac. Să sun la salvare sau la un taxi.

Trecuse și episodul ăsta, cu mai multe doze de Ketonal.
Când am ajuns în septembrie la control, eram furioasă și frustrată. Voiam o veste salvatoare, un diagnostic clar, ceva concret!
Între timp, făcusem cercetări intense pe net și aflasem de domnul doctor Voicu Simedrea și de EndoInstitute. Mi-am spus că dacă nu rezolv nimic la Iași, mă voi programa la dumnealui.
De data asta, am rugat-o pe doctoriță să mă asculte. Aveam pregătit și un dosar, un fel de jurnal al simptomelor, în cazul în care m-aș fi lovit de indiferență.

A fost diferit, în sensul că femeia și-a dat seama că situația e mult mai gravă.

– Îți recomand un RMN pelvin. Dacă e endometrioză profundă, te așteaptă o operație mutilantă.
– Bine și cu el ce să fac, unde să mă duc?
– Nu știu.
– Ok, atunci voi pleca la Timișoara.
A ridicat din umeri, nu a scos o vorbă.

A trecut și operația. Sunt bine. Simt că mi-am redobândit feminitatea. Am avut noroc (și am în continuare) de suportul familiei, soțului.
Am avut noroc să pot fi operată de doctorul Simedrea care, dincolo de profesionalism, a dat dovadă și de multă empatie. O calitate rară în rândul medicilor.

Sunt pe un drum bun, nelegată la ochi, de data asta.
Noile mele puncte de reper în lupta cu endometrioza sunt Timișoara, EndoInstitute, doctor Voicu Simedrea.

Dupa o luna si un pic de la operatie, m-am decis sa imi spun si eu povestea. Poate nu este una extraordinara, insa cred ca multor paciente le va fi de folos experienta mea. Am 34 de ani si istoria mea cu endometrioza cred ca incepe in urma cu 7 ani cand am inceput sa am sange in scaun, in acelasi timp cu menstruatia. Au urmat nenumarate controale si analize: RMN (fara protocol pentru endometrioza, insa), colonoscopie, rectoscopie, analize de sange printre care si markerul tumoral CA125 care, atentie, au iesit toate perfect!

Rezultatul? Am fost trimisa acasa de fiecare data, spunandu-mi ca totul este in capul meu si nu am nimic. O perioada am stat linistita, nu am mai fost la medici, insa intre timp am incercat sa raman insarcinata, dar fara succes. Dupa cativa ani m-am mutat in Franta si acolo am mers la un control. Surpriza, doctorul mi-a spus ca am un chist ovarian de 5 cm, pe care el il vedea ca fiind endometriozic. Mi-a recomandat operatia. Mentionez ca nici el nu mi-a vazut pe atunci nodulul rectovaginal sau nu mi-a vorbit de noduli, aderente endometriozice etc.

Dupa, am inceput sa caut tot mai mult pe internet mai multe informatii despre aceasta boala si am gasit o platforma unde un medic raspundea intrebarilor pacientilor. Am pus o intrebare, iar raspunsul primit era cel revelator, si anume ca, intr-adevar, simptomele acuzate de mine ar putea indica o endometrioza rectala.

Am facut o programare, am ajuns la dl. dr. Simedrea care mi-a pus diagnosticul din primul consult, confirmat mai apoi de RMN (cu protocol de endometrioza) si Hidro Colo CT.

Dupa rezultate, domnul doctor mi-a spus ca am indicatie chirurgicale pentru ca riscam sa intru in ocluzie intestinala (colonul era aproape strangulat de nodul). M-am hotarat sa ma operez pe 22 mai, am avut rezectie de intestin 6 cm, m-am simtit foarte bine dupa, iar recuperarea a fost, in cazul meu, foarte usoara.

Acum sper ca totul sa fie bine si pe viitor si, bineinteles, sa pot ramane insarcinata cat mai repede!

Matache Ana-Corina, 34 de ani, Bucuresti.

Atunci mi-a fost cel mai greu: de-abia ma ridicam din pat, imi era greu sa ma duc chiar si pana la baie. Dintr-o fire calma si optimista ajunsesem sa fiu foarte nervoasa, fara pic de rabdare. Nu ma mai bucuram de nimic, relatia cu copilul se racise pentru ca ma vedea mereu distanta fata de toata lumea.
In mai 2015 a fost ultimul control la doctorita care ma monitoriza pe atunci.

Dupa ce trecusem peste o multime de diagnostice de anexita mi-a spus sincer ca ea nu stie ce am, de ce nu imi trec durerile cu nimic si nici nu raman insarcinata…
Mi-a mai spus ca ar trebui sa merg din nou in Petrosani sa imi faca operatie doctorii de acolo, sa imi scoata ovarul, sa vada ce se intampla.

Mă numesc Isa I. și încă de la prima menstruație am învățat să mă obișnuiesc cu durerea și, fie că voiam sau nu, ea a fost o prezență constantă în viața mea. Vizitele la medici au însemnat ani buni de tratamente pentru tot felul de afecțiuni. Infecții cu candida și tricomonas au degradat starea mea de sănătate, accentuând un diagnostic cu ASCUS la testările Papanicolau. 

Multă vreme mi s-a spus că am boală inflamatorie pelvină și că tot ce relevă analizele și consultul ginecologic nu justifică durerile pe care le acuz. Drept urmare am fost îndrumată către psihologi, pentru că toți medicii ginecologi susțineau că am o stare anxioasă, ușor depresivă și că durerea asta este de fapt, una preponderent imaginară. Numai că, această durere imaginară a devenit permanentă, nefiind zi în care să nu o simt, într-o măsură mai mare sau mai mică, în ultimii trei ani!

Am continuat sa merg la munca pana chisturile s-au asezat pe un nerv si aveam dureri mari la mers, situatia nu a fost primita cu empatie la munca si a trebuit sa imi iau concediu medical, cam o luna, si apoi m-am operat iarasi, tot la profesorul Bratila. Dupa operatie am avut recidiva de chist ovarian si de 4 cm, care a crescut si a scazut , dar nu a disparut nici acum.

As vrea sa atrag atentia tuturor fetelor si femeilor cu dureri menstruale! Nu sunt normale, nu asteptati sa nasteti un copil ca sa treaca. Mi-ar fi placut sa am un doctor in adolescenta care sa stie ce e cu mine, sa am sansa la informatie si tratament specializat. Am incercat multe in acesti ani, am luat suplimente alimentare si medicamente, am tinut regim special si mi-am pastrat optimismul, chiar daca endometrioza mi-a luat sansa de a fi mama, zilele frumoase de socializare, momente in care durerile m-au doborat si pot spune ca mi-a luat chiar si job-ul. Cu toat acestea, azi sunt un om complet, pentru ca ”ce nu ne omoara, ne face mai puternici”!

Mi-a dat numarul unui psiholog, pentru asta a avut timp, si a repetat de cateva ori ca sunt vindecata si durerile ar putea fi doar de la intestine. De la gastroenterologie m-au trimis mai departe (dar nu stiau la ce specialitate, unde sa ma duc) doar ca nu sunt numai intestinele care-mi dau dureri, o fi tot endometrioza, nerv de la coloana, nu se pot pronunta ca nu tine de ei.

Medicul de familie nu stia la ce specialitate sa ma indrepte, mi-a spus sa vorbesc cu un chirurg, ca durerea asta e de dupa operatie. Intre timp am ramas fara bani de investigatii, asa ca am stat cateva luni bune cu dureri, fara suplimente (doar regim). Alta solutie nu avem, nu?

Endometrioza ne seaca financiar. Lucrez numai cu scopul sa acopar cheltuielile cu endometrioza. Ma gandesc uneori ce isi cumpara femeile la salariu, eu calculez doar daca acopera un RMN, un ecograf si poate o cutie de Omega 3.

Esti programata la operatie sau esti pur si simplu curioasa sa stii cum decurge o astfel de interventie pentru endometrioza avansata? Pentru ca deseori sunt intrebata despre acest aspect, am decis ca astazi sa relatez un pic despre asta. Bineinteles, tineti cont ca lucrurile ar putea sa nu se aplice intocmai in toate spitatele (sau poate chiar nici in cadru aceluiasi spital, unele etape e posibil sa fie sarite sau altele noi introduse etc.) insa articolul asta tot e un punct de plecare important si de ajutor, sper eu. Mentionez ca eu sunt operata la Timisoara, Spital Premiere, de echipa domnului doctor Voicu Simedrea ( pe langa dumnealui i-am mai avut pe dl.dr. Amadeus Dobrescu, chirurg colo rectal, dl.dr. Razvan Petrica si doi dr. anestezisti, dl.dr. Virgil Nicolaescu si doamna doctor Claudia Buzas). E posibil sa mai fi fost si altii, insa eu doar de dumnealor stiu. Asadar, dupa analizele preoperatorii, pe care a trebuit sa le fac cu 2-3 saptamani inainte de interventie, dupa dieta aceea speciala pe care am tinut-o cu 5-6 zile inainte de interventie (acestea toate le-am primit pe email, odata cu programarea operatiei), dupa consultul preanestezic pe care l-am avut cu cei doi doctori anestezisti, a venit si ziua premergatoare interventiei. O sa pornesc de aici pentru ca eu, desi data operatiei era 10 iunie 2016, m-am internat de pe 9 iunie. Am mai fost o data la domnul doctor pe 9 iunie pentru o ultima discutie (va sfatuiesc sa ii dati email si sa faceti la fel, daca se poate, e mai reconfortant pentru voi, dar si pentru membrii familiei care v-ar putea insoti), iar pe la ora 14.00 m-am internat la Premiere (fostul sediu care era aproape de Calea Bogdanestilor). Am primit niste prafuri dizolvate in apa pe care sa le beau in decurs de cateva ore, nu mai tarziu de ora 16.00, daca nu ma insel (aici va vor ajuta asistentele, cu siguranta, ideea e ca, daca sunteti lasate la hotel cu o seara inainte trebuie sa intrebati clar inainte ce trebuie sa luati, la ce ora sa veniti la spital pentru injectia anti coagulanta etc.). Din cauza stenozei importante, nu mi s-a parut ca am eliminat chiar tot ce ar fi fost de eliminat, insa asta a fost. Operatia a decus foarte bine, asadar, daca acesta este si cazul vostru, anuntati asistentele, insa nu va ingrijorati (va subliniez faptul ca, inainte, in timpul sau dupa spitalizare, trebuie sa va informati medicul de orice simptom sau, nu stiu, pastila vreti sa luati). Chiar si ce va spun eu acum ca e pur informativ. Cu o noapte inainte de operatie am dormit binisor, asistentele s-au oferit sa imi dea ceva de somn daca nu reusesc sa adorm, insa nu a fost cazul. Din nou, daca vreti sa luati ceva pentru a va asigura ca dormiti, intrebati inainte. De joi de la ora 13.00 (deci de cu o zi inainte) nu am avut voie sa mananc nimic, daca nu ma insel (nu mai stiu de apa sau supe), dar oricum stiu ca sunt un anumit numar de ore inainte de operatie cand nu aveti voie nici macar apa. A doua zi dimineata, domnul doctor a mai avut o interventie inaintea mea. Pe la ora 11.30 a venit o doamna doctor dupa mine, in salon si m-a dus sus, la sala de operatie. Am fost pregatita pentru operatie. Aveam o camasuta data de spital, papuci (toate date de ei, deci cel putin la Premiere nu trebuie sa veniti cu pijamale). Dupa un timp am intrat in sala de operatie. Cam mare si rece, dar ce mai conta, eu voiam doar sa se termine totul. Nu pot spune ca am avut mari emotii. Eu mai trecusem in urma cu 2 ani printr-o experienta asemanatoare. De data asta, insa, a fost putin diferit pentru ca sala era plina de medici (nu stiu cum a fost sau va fi in cazul vostru, dar la mine doar dr. Simedrea si dr. Dobrescu lipseau, nu pentru mult timp). Intai m-a nelinistit un pic asta, insa apoi sentimentul a fost invers. Fiecare isi facea treaba atat de riguros, incat am inteles repede ca nu am de ce sa ma tem. Eram conectata la aparate, mi se spunea cum va fi, ce va fi, toata lumea misuna pe langa mine etc. La un moment dat a venit si dr. Simedrea si mai stiu doar ca dl.dr. Nicolaescu mi-a spus ca voi ameti un pic. Si aici s-a taiat filmul. Si-a facut efectul anestezia. Eu m-am trezit direct in salon, insa multe ore dupa, desi eram treaza, raspundeam la intrebari, eu nu mai retin mare lucru. Operatia a durat in jur de 3.5 ore, la ora 17.00 am fost adusa in salon, cu aproximatie, evident, si de-abia pe la ora 12.00 noaptea am fost constienta de ce mi se intampla. La voi nu cred ca va fi la fel, toate pacientele de anul asta de la Spital Premiere si-au revenit mult mai repede decat mine. Sunt intrebata deseori ce se intampla imediat dupa ce esti adusa in salon. La mine au venit dr. Simedrea si mai ales dr. Nicolaescu (poate si pentru ca am avut pulsul cam mare in timpul operatiei, nu stiu), asistentele misunau pe langa mine, am zis de cateva ori ca ma doare, mi s-au facut analgezice. La ora 12.00 cand am fost pe deplin constienta bineinteles, am simtit o jena (aveam tubul de dren si sonda urinara pe care nu le simtiti ca durere, ci ca pe ceva strain, dar e o senzatie cu care va obisnuiti in 1-2 ore) si eu, cel putin, tot aveam dureri de burta. Nu va imaginati ca nu puteam sta de durere, insa ceva, ceva tot era. Am sunat asistentele, au venit, mi-au mai facut ceva, cred, iar pana dimineata am fost intre vis si realitate. Nici la prima operatie, nici la a doua eu nu am reusit sa dorm in adevaratul sens al cuvantului, ceea ce mi-a daunat, dar asta a fost cazul meu. A doua zi am fost vizitata de doctorita de garda, domnul doctor Simedrea si dl.dr. Nicolaescu. Din cate am auzit, dl.dr. anestezist nu vine la fiecare pacienta, deci nu va ingrijorati daca nu trece pe la voi. Cu mama a discutat din ziua operatiei, a doua zi mi-a prezentat si mie situatia (deloc roz, ba chiar dimpotriva, dar trecuse, asta era tot ce conta). Apoi, imediat, s-a nimerit sa vina doamna Diana Dinu, psihologul spitalului, iar discutia aceea, cel putin pe mine, m-a ajutat foarte mult. A treia zi a venit si domnul doctor Amadeus Dobrescu care mi-a povestit mai multe despre partea asta de colo-rectal. In a treia zi mi s-a reluat si tranzitul, cam greu, dar asta a fost, las aici scris sa nu va ingrijorati nici voi daca va veti afla in aceeasi situatie. In noaptea aceleiasi zile am avut si primul scaun (cam lichid, dar era inchis la culoare, nu era sange si clar nu era menstruatie – intre timp imi venise si asta ca doar trebuia sa le experimentez pe toate). P.S: Am uitat sa va spun ca in dimineata celei de-a treia zi am primit si sange pentru ca hemoglobina era prea mica pentru ca anastomoza sa se sudeze. Am trecut cu bine si peste asta. Luni, deci in a patra zi de operatia am scapat de sonda urinara. Am urinat apoi usor, desi mai des, dar conta totusi ca urinez. Marti mi-au scos si tubul de dren. Aici am avut unele probleme in sensul ca a mai supurat gaurica aceea, insa doamnele de la spital sunt dragute, va panseaza ori de cate ori este nevoie. Si miercuri domnul doctor m-a anuntat ca pot pleca la hotel. Cam asta e experinta mea cu operatia, in linii mari si reliefand mai multe etapele, nu am intrat in detalii legate de dureri/transfuzii/analize etc. Retineti ca eu am fost un caz mai grav, cu o recuperare ceva mai anevoioasa, la fel va fi mult mai usor! Un articol de Marina Rasnoveanu P.S: Va reamintesc ca puteti fi la curent cu cele mai recente articole Endometrioză.ro sau cu alte informatii legate de endometrioza, dand like la aceasta pagina de Facebook: https://www.facebook.com/despreEndometrioza/
Buna! Ma numesc Irina Ioana, am 27 ani si eu am fost diagnoaticata cu endometrioza. Voi incepe cu inceputul si anume ca de la prima mestruatie am avut dureri. Am fost la 3 ginecologi care mi-au dat anticonceptionale spunand ca imi va trece dupa ce ma casatoresc. Imi amintesc chiar ca o doamna ginecolog mi-a spus ca am uterul retrovers, exact ca dumneaei, si ca “asta e, nu avem ce face decat sa induram durerea”! Ani au trecut si durerile au devenit mai puternice, cu stare de rau, greata, ameteala, scaune moi, uneori si voma. In anul 2014 am fost la o doamna doctor ginecolog laudata in cercul meu de prieteni. La prima ecografie mi-a pus diagnosticul de endometrioza cu semnul intrebarii si polipi. In septembrie 2014 m-am operat prima data (laparoscopie, histeroscopie si chiuretaj – pentru a curata mai bine a fost explicatia). Dupa operatie am facut 3 injectii de Diphereline. Dupa 2 luni de la ultima injectie mi-a venit menstruatia, care in fiecare luna era din ce in ce mai putin cantitativ. Mi s-a spus ca am sinechie uterina si este necesara histeroscopia. Trecusera vreo 3 luni si era riscant sa mai stau cu sinechia asa ca am facut procedura, iar in momentul interventiei am facut hemoragie. Apoi mi-a recomandat sa fac HSG (histerosalinografie), iar rezultatul a fost infectie la trompe. Am primit tratament cu augumentin 3 luni, iar apoi am sa refac HSG sa vedem daca a trecut. Rezultatul a fost ca nu mai am infectie, insa dr.r adiolog mi-a spus sa nu ma apuc de facut copil pentru ca este ceva in neregula cu endometru. Am revenit la dr.ginecolog care a zis ca trebuie din nou laparoscopie sa vada ce este. Luna urmatoare am facut laparoscopie, in urma careia mi s-a spus ca am uter retrovers si mi-a recomandat sa fac FIV. Am refuzat si am incercat sa raman natural. Dupa o luna am facut infectie uterina, iar in urmatoarele luni am observat simptome noi (dureri si intepaturi in burta pe toata perioada lunii, iar in timpul menstruatiei am inceput sa am dureri in anus-noada fundului. In martie 2016 m-am hotarat sa vad parerea altui doctor bun in endometrioza. Am cautat pe net si asa l-am descoperit pe dr. Voicu Simedrea. I-am trimis un email cu povestea mea si mi-a raspuns ca trebuie sa ma vada. Asa ca pe 11 martie 2016 am mers la Bucuresti la prima consultatie. Concluzia examinarii: endometrioza stadiu 4, endometrioza era in vagin unde o vedea cu ochiul liber si nodul. Mi-a recomandat RMN cu protocol pentru endometrioza si operatie. Pe 4 aprilie am facut RMN, iar pe 5 am facut hidrocolono CT la Telescan in Timisoara, fiind interpretat de dr.radiolog Denisa Tisea unde s-a confirmat endometrioza stadiu 4. Pe 6 mai 2016 m-am operat la Spitalul Premiere de dr.Voicu Simedrea si echipa sa. A fost riscul de anus contra naturii, insa am avut noroc si nu a fost cazul pana la urma. Am avut, in schimb, rezectie de rect. Recuperarea a fost un pic grea primele 2 luni pentru ca inca aveam dureri in anus. Am luat 2 luni anticonceptionale Karissa si Visanne, ambele dupa operatie. Mentionez ca din martie 2016, de la prima consultatie la dl.dr. Voicu Simedrea renuntasem si la gluten (asa mi-a spus domnul doctor ca ar fi bine sa fac). In august 2016 am terminat Vusanne, iar in septembrie mi-a iesit testul de sarcina pozitiv. Am ramas insarcinata fara sa-mi vina menstruatia (ultima menstruatie fiind in aprilie 2016). In prezent sunt mama unei fetite nascuta in mai 2017 la noul sediu a Spitalului Premiere. Pe toata perioada sarcinii am fost monitorizata tot de dr.Voicu Simedrea. Tin sa mentionez ca sunt din Suceava si nu am posibilitati financiare deosebite, fiind bugetara. Cheltuielile au fost costisitoare da, insa recomand cu mare drag pe dr.Voicu Simedrea si pe toata echipa sa. Sanatatea este prioritara. Sanatate multa va doresc tuturor! Irina Ioana, 27 de ani, Suceava.